
Diana Dumitrescu a trecut anul ce tocmai a trecut printr-un mic con de umbră, aceasta nemaipracticând meseria ce a consacrat-o, cea de actriță. Anul 2013 a fost pentru carismatica actriță unul tumultuos și pe plan personal, aceasta divorțând de regizorul Ducu Ion, băiatul Ruxandrei Ion, după aproximativ 4 ani de cănicie. Vestea a venit ca un trăsnet pentru toată lumea, cei doi formând unul dintre cele mai discrete cupluri din showbizul autohton. După ce Diana a divorțat de Ducu, parcă succcesul s-a lăsat așteptat. Simpatica blondă este cunoscută pentru rolurile ei din telenovelele românești „Regina” și „Îngeri pierduți”. După ce a încheiat ultimul proiect artistic, „Îngeri pierduți”, acesta a decis să ia o pauză și să-și dezvolte o mai veche pasiune pe care a încercat să o dezvolte într-o afacere. Ea dcorează cutii de lemn cu diferite desene făcute manual și cu felurite imprimeuri și culori. Dar iată că 2014 aduce o schimbare majoră în viața ei. Va lua locul Danei Rogoz, care urmează să aducă pe lume primul ei copil cât de curând. Cum cele două sunt prietene apropiate, viitoarea mămică i-a propus Dianei Dumitrescu să-i ia locul ca prezentator al emisiunii „De suflet”. Zis și făcut. Diana Dumitrescu nu a stat mult pe gânduri și a acceptat imediat propunerea. Astfel se face că începând din 2 februarie, aceasta revine în lumina reflectoarelor, doar că nu în calitate de actriță, ci în spatele pupitrului, ca și prezentator tv. Ar putea spune că a început anul cu dreptul, nu?
Andreea Sîmbotin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















