Home Economic-Financiar Isărescu: Vestitul regulament nu prevede restricții la creditele în valută pentru locuințe

Isărescu: Vestitul regulament nu prevede restricții la creditele în valută pentru locuințe

DISTRIBUIŢI

BNR nu va impune restricții la creditele în valută pentru locuințe prin proiectul de regulament privind limitarea împrumuturilor de consum, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, care a precizat că prevederile inițiale au fost doar "șlefuite", fără să fie operate multe schimbări.
"Avem o ședință de consiliu în care vom discuta de vestitul regulament, care de la început nu avea restricții (la creditele în valută pentru locuințe – n.r.), nu cum am citit azi în presă. Nu am pus restricții la creditele în valută pentru locuințe. Prea mult nu l-am schimbat, l-am șlefuit împreună cu băncile", a spus vineri Isărescu.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aprobat în ședința din 28 octombrie 2011 Regulamentul privind creditele destinate persoanelor fizice, potrivit unui comunicat al instituției.
"Regulamentul urmărește echilibrarea acordării de credite noi în monedă națională față de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilității financiare și la asigurarea proactivă a capacității debitorilor neacoperiți la riscul valutar de a-și onora obligațiile de restituire a împrumuturilor contractate. Se are în vedere reflectarea cu acuratețe în prețurile serviciilor financiare a riscurilor pe care acordarea de credite în valută către debitorii neprotejați față de riscul valutar le incumbă atât pentru aceștia, cât și pentru băncile comerciale creditoare", se spune în comunicat.
De asemenea, BNR precizează că Regulamentul este în linie cu  principiile general acceptate la nivelul Uniunii Europene privind creditarea în valută și reflectate în recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic publicate la 21 septembrie 2011. El a fost supus dezbaterii publice și a luat în considerare și propuneri ale sistemului financiar-bancar transmise prin intermediul asociațiilor profesionale.
"În esență, Regulamentul impune creditorilor definirea unor criterii mai exigente pentru acordarea creditului de consum în valută, însă nu afectează – comparativ cu condițiile actuale – accesul la creditele în valută pentru care atât destinația cât și garanțiile aferente sunt de natură imobiliară. De asemenea, prin acest Regulament se îmbunătățește mecanismul de informare și avertizare a clienților cu privire la riscurile aferente împrumuturilor în valută și consecințele materializării riscurilor valutar și de dobândă", se mai arată în comunicat.
Regulamentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și va fi disponibil, după publicare, pe pagina de internet a Băncii Naționale a României.
BNR a prezentat la începutul lunii septembrie un proiect de regulament potrivit căruia creditele de consum vor avea o scadență de cel mult cinci ani, iar clienții trebuie să aducă garanții de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanțările imobiliare în euro avansul va fi de cel puțin 30%.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.