Home Economic-Financiar Tănăsescu: Creșterea economică a României din 2012 se va baza pe consum

Tănăsescu: Creșterea economică a României din 2012 se va baza pe consum

DISTRIBUIŢI

Creșterea exporturilor va încetini anul viitor, iar agricultura nu va mai avea probabil aceeași greutate în formarea PIB, astfel că avansul economiei va fi determinat într-o proporție mai mare de consumul privat, afirmă Mihai Tănăsescu, reprezen­tantul României la FMI.
„Exporturile vor continua să joace un rol important, însă viteza de creștere va fi mai mică decât cea a acestui an. În al doilea rând, probabil că agricultura cred că nu va mai avea asemenea greutate în formarea PIB. Ca atare, noi vedem în momentul de față o creștere a consumului privat“, a spus Tănăsescu la o emisiune TV. Reprezentantul FMI se bazează în principal pe o creștere a consumului corporatist, în condițiile în care cifrele arată că anul viitor firmele vor suplimenta investițiile și vor aloca aloca mai mulți bani pentru cheltuieli.
„Sub auspiciile actuale, există această claritate a creșterii consumului în anul în care urmează“, a spus Tănăsescu.
Pentru acest an, estimarea de creștere economică de 1,5% va fi cel mai probabil confirmată, în special pe fondul unui an agricol bun, dar și datorită unui ritm susținut de creștere a exporturilor în prima parte a anului.
După primele opt luni, ritmul de creștere a exporturilor a fost peste cel al importurilor, însă avansul s-a redus în ultimele luni.
Exporturile au urcat cu 25,1% în primele opt luni, la 29,2 miliarde euro, în timp ce importurile au crescut cu 19,9% la 35,4 miliarde euro.

Bugetul – un semnal pentru mediul de afaceri

Referitor la construcția bugetului pentru anul viitor, Tănăsescu spune că stabilitatea sistemului fiscal și a cheltuielilor, „cumpă­nirea banului public“ va juca un rol foarte important.
„Cred că aceste vremuri pe care le trăim nu sunt vremuri care să dea posibilitatea unei risipe și cred că acest lucru a conștientizat și clasa politică. A face risipă în momentul de față nu înseamnă decât să distrugem, dacă vreți, un viitor al acestei țări. De aceea, a cumpăni banul public cu strictețe este rolul cel mai important pe care România trebuie să-l joace“, a spus Tănăsescu. El a arătat că este necesar un control strict al cheltuielilor bugetare, care trebuie dimensionate astfel încât să răspundă interesului public.
„?ê?£i o să vedem în perioada următoare un control mai profund al acestor cheltuieli“, a continuat Tănăsescu.
Reprezentantul României la FMI a afirmat că bugetul pentru 2012 reprezintă și un semnal pentru mediul de afaceri, menționând că în momentul de față construcția se bazează pe stabilitate atât la nivelul sistemului fiscal, cât și a modului în care cheltuielile vor fi efectuate.
„Este complicat într-o perioadă tur­bulentă, de instabilitate pe piețele financiare, să vii să modifici sistemul fiscal, de aceea o stabilitate este de preferat unei schimbări în acest moment“, a mai spus Tănăsescu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.