PSD va prezenta maine proiectul alternativ pentru bugetul de stat, a spus ieri, in conferinta de presa ce a urmat dupa sedinta Biroului Permanent al PSD, presedintele partidului, Mircea Geoana. Acesta nu s-a abtinut nici de aceasta data sa aduca cuvinte grele la adresa puterii si a catalogat proiectul de buget propus de coalitie drept un esec. -Absolut toate tintele macroeconomice au fost ratate-, a adaugat Geoana. Chiar daca a sustinut ca actiunea PSD este una normala pentru un partid de opozitie, Geoana nu a exclus nici de aceasta data ideea unui compromis. -Nu suntem in favoarea blocarii bugetului de stat, dar ne vom sustine amendamentele noastre-, a raspuns liderul pesedist la intrebarea daca partidul va vota impotriva proiectului bugetului de stat impus de actuala putere. Aflat in opozitie, PSD vine cu o alternativa favorabila cetatenilor, pe care insa nu a pus-o in aplicare cand s-a aflat la putere: propuneri pentru reducerea TVA, mai ales pentru medicamente, gasirea unor resurse pentru invatamant si sanatate si introducerea impozitarii progresive. Si ca sa demonstreze spiritul popular al partidului, Mircea Geoana a subliniat ca, in cazul asigurarilor medicale, PSD va avea o discutie separata pentru a gasi solutii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















