Home Social Sfat pentru părinți: Închideți conexiunea wi-fi pe timpul nopții!

Sfat pentru părinți: Închideți conexiunea wi-fi pe timpul nopții!

DISTRIBUIŢI

Parintii britanici au fost sfătuiți să închidă conexiunile wi-fi pe timpul nopții, astfel încât copiii să nu navigheze pe internet "după ora de culcare", lucru ce le afectează stilul de viață și mai ales puterea de concentrare în timpul zilei.

În cadrul conferinței anuale a Asociației Profesorilor și Lectorilor, profesorul Mark Montomery a precizat că mulți copii vin obosiți și iritați la școală, după ce au stat nopți întregi pe internet.
"Am trei copii. Când erau mici, intram în dormitorul lor și le închideam conexiunea de internet. Părinții trebuie să facă același lucru. Închideți wi-fi-ul. Puteți descărca aplicații care să vă ajute în acest sens". Profesorii vor apela la experții medicali, astfel încât să realizeze un "manual de instrucțiuni" pentru dascăli, referitor la dependența de tablete a copiilor. "Sunt profesor de IT&C și administrez două site-uri – nu le spun celorlalți ce să nu folosească. Totuși, medicii trebuie să analizeze situația din punct de vedere al sănătății. Cum afectează internetul creierul copiilor?", a adăugat profesorul Montgomery.
Montgomery a spus că părinții întâmpină dificultăți, atunci când trebuie să "recupereze" tabletele și smartphone-urile de la copiii lor; aceștia din urmă găsesc mereu o modalitate pentru a le redobândi și le folosesc până noaptea târziu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.