
Președintele Traian Băsescu a declarat că, atâta timp cât România își respectă angajamentele cu FMI, BM și CE, este exclus riscul unui derapaj, declarându-se optimist cu privire la anul 2012.
"Vă pot spune cu toată seriozitatea și greutatea că este exclus, atâta timp cât stăm în programul convenit cu troica, este exclus deci ca România să intre într-un derapaj. Avem toate centurile de siguranță puse și un acord în care o eventuală finanțare de la FMI este posibilă, o finanțare de 3,5 miliarde de euro, și o finanțare de la UE de 1,5 miliarde de euro. În plus, avem o rezervă solidă în BNR – 32 de miliarde de euro. Deci toate centurile de siguranță pe care ar fi trebuit să le avem și în 2008 astăzi le avem", a asigurat președintele.
El a admis că situația economică din regiune afectează România, inclusiv sub aspectul împrumuturilor pentru "rostogolirea" datoriilor pe termen scurt.
"România e în siguranță dacă se menține în acordul cu FMI, UE și BM și dacă, pe de altă parte, Guvernul își respectă programul la care s-a angajat. Cred că ne putem permite să fim optimiști cu privire la evoluțiile noastre, cu atât mai mult cu cât este convenit și la nivel politic, și cu troica, este convenit că România va menține bugetul de investiții, ca și anul acesta", a asigurat Băsescu.
Șeful statului a adăugat că, în bugetul pe anul viitor, sumele alocate investițiilor vor fi chiar ceva mai semnificative decât în 2011. "Mai mult decât atât, prin măsurile care se iau se ridică restricțiile de lucru inclusiv pe timp de iarnă la lucrările de investiții care nu necesită temperaturi pozitive – fundații, terasamente la autostrăzi", a adăugat el, referindu-se la norme impuse chiar pe timpul mandatului său ca ministru, în 1992.
"Aș încheia fiind optimist cu privire la anul 2012 și la reușita de a ne menține un nivel de creștere economică acceptabil", a mai spus Băsescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















