Autoritățile se văd puse în fața unei situații pe care nu o pot controla. Soluții de compromis trebuie găsite urgent. Se încearcă în cel de-al doisprezecelea ceas înălțarea digurilor, cu toate că de ceva vreme meteorologii avertizaseră asupra pericolului producerii de inundații, iar experiențe de acest gen am avut deja. Dar, prevenind probabil nu am fi avut "șansa" să îl vedem, spre exemplu, pe premier, în hanorac de ploaie, foarte implicat în găsirea unor soluții de urgență. "Va trebui să luăm, probabil, niște decizii importante, având în vedere debitele preconizate", declara cu aplomb primul-ministru. Șeful Guvernului a convocat, ieri, o ședință a comitetului operativ pentru situații de urgență. La ședință au participat secretari de stat din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării, șeful Statului Major al Ministerului Apărării, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Administrației Rezervelor de Stat, Institutului de Meteorologie, Institutului de Hidrologie, Apele Române, Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare, Hidroelectrica și Electrica. Sâmbătă, în zona de nord a Moldovei, s-au aflat președintele Traian Băsescu și miniștrii Cristian David și Attila Korodi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















