Primul ministru Emil Boc a declarat, ieri, la Iași, că Guvernul va propune Parlamentului un buget pe anul 2012 „realist și responsabil“, una din filosofiile în baza căruia este construit fiind „paza buna trece primejdia rea“. „Este o vorbă românească care spune <paza bună trece primejdia rea>. Aceasta va fi și una din filosofiile pe care le vom avea la elaborarea bugetului pe anul următor. În termeni concreți, vom porni proiectul de buget propus Parlamentului cu un deficit de 1,9% pentru a fi pregătiți în cazul în care lucrurile nu merg bine în Europa. Dacă vor merge înspre bine și nu se înrăutățesc, avem posibilitatea să mergem cu un deficit până la 3%, în termeni ESA sau 2,5% în termeni cash. Cred că este o abordare responsabilă, nu are nimic de-a face cu populismul sau anul electoral 2012, dar are legătură directă cu interesele țării“, a susținut Boc, într-o conferință de presă.
Premierul a adăugat că prioritatea Guvernul constă în realizarea de investiții și crearea de locuri de muncă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















