Dupa ce a fost -tras pe dreapta- de junii sai colegi de partid, fostul presedinte al PSD, Ion Iliescu, l-a luat tacticos de brat pe Petre Roman si a organizat un periplu in judetul Arges. Pretextul a fost dezbaterea cu tema -Starea sociala si rolul stangii-. Nostalgic dupa puterea pierduta, senatorul PSD da dovada de un altruism fara margini si declara ca nu a dorit sa plece din partid pentru ca s-a gandit la consecintele acestui demers. -La ultimul Consiliu National, aproape ca luasem decizia sa parasesc formatiunea. Mi-am spus insa ca, daca eu voi pleca, iau cu mine mai bine de 50% din membri si atunci m-am gandit in primul rand la consecinte-, a afirmat Iliescu. Un domeniu pe care l-a urat atata – societatea civila – devine acum tentant pentru fostul presedinte. Polul Social, mult-iubitul sau proiect, este, in opinia sa, o solutie posibila la criza de indentitate pe care o traverseaza PSD. Acesta nu a exclus posibilitatea ca din Polul Social sa se nasca o miscare politica. -PSD nu a reusit sa-si consolideze identitatea social-democrata si nici o retea de organizatii civice, incercand sa se adreseze electoratului cu un mesaj directionat catre o ipotetica clasa de mijloc-, a continuat senatorul PSD. Reprosurile la adresa PSD nu s-au oprit aici, el criticand -impotenta- social-democratilor de a genera miscarea societatii civile. Pentru ca nu poate da uitarii vechile parti-pris-uri, Ion Iliescu a facut o greseala fatala criticand fenomenul Piata Universitatii. Fidel vechiului discurs, el a declarat ca manifestatiile studentilor au beneficiat de finantare externa, fondurile scurgandu-se, potrivit fostului sef al statului, in buzunarele PNTCD, PNL, ale Grupului pentru Dialog Social, -Romaniei libere-, Ligii Studentilor si Sindicatului -Fratia-. El nu l-a neglijat nici pe succesorul sau la functia de presedinte al tarii. Senatorul PSD a sustinut ca Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale din 2004 pe -spezele- PRM. In opinia sa, diferenta de voturi dintre Adrian Nastase si Traian Basescu a fost data exact de simpatizantii formatiunii lui Corneliu Vadim Tudor, care i-au dat votul lui Traian Basescu. Petre Roman a vorbit si el, dar poate ca mai bine tacea. Probabil din dorinta de a se mai catara un loc in clasament, a declarat lacrimogen ca, atunci cand se gandeste la cat au patimit romanii, l-ar mai impusca o data pe Ceausescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















