Introducerea unei taxe bancare în România este puțin probabilă, deoarece "influenta" Bancă Națională a României (BNR) se opune unei astfel de măsuri, se arată într-un raport Raiffeisen privind sectorul bancar din Europa Centrală și de Est. "Nu există planuri serioase de a introduce o taxă specială pe bănci, întrucât influenta bancă centrală a României se opune unei astfel de măsuri", se arată în raportul Sectorul Bancar din Europa Centrală și de Est 2011.
Sectorul bancar din România a revenit pe profit în prima jumătate a anului, după rezultatul negativ de anul trecut. Scenarii mai pesimiste au fost evitate în 2009 și 2010 ca urmare a rezervelor substanțiale de lichiditate și capital, arată raportul.
Un număr ridicat de bănci de la periferia zonei euro operează în România și controlează împreună 16% din active. Totuși, statisticile recente arată că aceste bănci au o rată de adecvare a capitalului peste media țării, iar situația lichidității rămâne solidă, întrucât nu există indicii privind retrageri de depozite.
Efectele programului de susținere a sectorului ipotecar, Prima Casă, se estompează gradual, în timp ce situația financiară a majorității gospodăriilor rămâne fragilă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















