Home Economic-Financiar Legislatia actuala impiedica evaluarea imobilelor la valoarea de piata

Legislatia actuala impiedica evaluarea imobilelor la valoarea de piata

DISTRIBUIŢI

Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR) a lansat, la sfarsitul acestei saptamani, in cadrul seminarului -Evaluarea pentru situatii financiare – valoarea justa-, editia in limba romana a -Standardelor Internationale de Evaluare 2005-, elaborate de organizatia internationala in domeniu. Standardele internationale, care au o larga aplicabilitate, au fost deja incluse in textele legislatiei romanesti, in Legea pietei de capital, in Legile proprietatii sau in cea referitoare la garantiile bancare, a declarat prim-vicepresedintele ANEVAR, Ion Anghel.


Aceste standarde au fost concepute ca sa faciliteze tranzactiile internationale de proprietati si sa contribuie la viabilitatea pietelor globale, prin promovarea transparentei in raportarea financiara.

Standarde pentru predictibilitate pe termen lung

Asezarea legislatiei pe principiile standardelor de evaluare internationale este foarte importanta pentru proiectii pe termen lung, a declarat presedintele Comisiei de buget, finante banci a Senatului, Varujan Vosganian (foto). Domnia sa a precizat ca situatia captiva, pe termen scurt, in care se afla economia romaneasca trebuie depasita, atata timp cat in parlament sunt in dezbatere proiecte legislative care presupun tot mai mult viziuni pe termen mediu si lung. Varujan Vosganian a facut referire la legislatia creditului ipotecar sau la reglementarile leasingului imobiliar, care implica relatii contractuale pe o perioada de 25 de ani, la sistemul privat pentru asigurarile de sanatate, care presupun un -contract- pe viata. -Implementarea acestor standarde va avea ca impact predictibilitatea mediului economic si stabilitate legislativa-, a conchis Vosganian.

Reglementarile privind expertii judiciari trebuie modificate

Legislatia privind expertii judiciari trebuie modificata pentru a permite evaluatorilor autorizati sa efectueze expertize profesionale ale imobilelor, care sa reflecte valoarea de piata, a declarat presedintele ANEVAR, Mihail Bojinca. Domnia sa a adus in discutie cadrul legal privind retrocedarea proprietatilor confiscate in timpul regimului comunist, care impune comisiilor de retrocedare ca expertiza sa fie efectuata de un evaluator specializat. Potrivit presedintelui ANEVAR, problemele apar la cazurile care ajung in instante, unde expertizele nu urmaresc valoarea de piata. -Se aplica o gaselnita si corpul expertilor judiciari incredinteaza aceste evaluari in principal inginerilor constructori si altor experti care, de regula, nu urmaresc valoarea de piata a terenului sau cladirii-, a explicat Mihail Bojinca. Presedintele ANEVAR sustine ca cele mai multe expertize din instanta au la baza legislatia aplicata in anii *90 pentru vanzarea imobilelor de catre stat si pentru inregistrarea terenurilor in patrimoniul societatilor, insa aceste reglementari nu pot reflecta valoarea de piata actuala. Bojinca a mai explicat ca evaluatorii nu pot participa la aceste expertize din cauza ca legislatia impune ca persoanele implicate in evaluare sa aiba studii de specialitate pe fiecare domeniu, in conditiile in care in Romania sistemul invatamantului superior nu include universitati specializate in evaluarea terenurilor sau cladirilor. La randul sau, presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatii, Ingrid Zaarour, a specificat ca odata cu implementarea standardelor de evaluare internationale vor fi evitate evaluarile subdimensionate sau supradimensionate, iar proprietarii isi vor primi bunurile la valoarea justa.

Standarde in curs de clarificare

O serie de standarde se afla, in prezent, in curs de clarificare, a declarat vicepresedintele ANEVAR, Gheorghe Badescu. Printre acestea se numara cele cu privire la garantarea imprumuturilor, evaluarea chiriilor si leasingului aplicat proprietatilor imobiliare, precum si la evaluarea instalatiilor. Revizuirea standardului de evaluare a intreprinderilor si punerea lui de acord cu evaluarea elementelor necorporale reprezinta un pas foarte important in aplicarea Standardului IFRS3 de raportare financiara. Standardele pentru evaluarea proprietatilor detinute public sunt, de asemenea, in lucru. Existenta acestor standarde este necesara pentru o mai buna evaluare a conturilor nationale, cunoasterea exacta a acestor valori constituind baza pentru o mai buna gestiune a patrimoniului. Standardele pentru evaluarea proprietatilor publice trebuie corelate cu standardele existente de contabilitate pentru aceste tipuri de proprietati. Evaluarea corecta a proprietatilor istorice (inclusiv a monumentelor nationale) va duce la o mai buna valorificare a acestora, fiind vizate investitiile ce ar urma sa fie efectuate prin concesiunea catre domeniul privat sau prin deschiderea catre public.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.