Invitata ieri la o dezbatere organizata de Societatea Academica din Romania, Anca Boagiu, ministrul integrarii, a afisat un aer optimist si a sustinut cu dezinvoltura ca -suntem in grafic- in ceea ce priveste domeniul sau. Aceste afirmatii au venit la numai cateva ore dupa ce tot Boagiu a fost nevoita sa recunoasca posibilitatea primirii unor noi scrisori de avertizare din partea Uniunii Europene.
Chiar daca raportul va avea si semnale clare de avertizare in unele domenii ca agricultura si combaterea coruptiei, ministrul s-a declarat foarte multumit de progresele facute de Romania, mai ales in domeniul justitiei si concurentei. -Am reusit stabilirea unui cadru legislativ care sa asigure libertatea justitiei, au fost luate foarte multe masuri in domeniul economiei prin mentinerea unui mediu ce corespunde competitiei-, a spus Anca Boagiu. Ea a afirmat raspicat ca, in domeniul concurentei, Romania a depasit deja pragul critic.
Lucian Luca, reprezentantul Ministerului Agriculturii, i-a sters zambetul de pe buze Ancai Boagiu. Luca a amintit ca agricultura este domeniul cu cele mai multe avertizari din partea UE si a sustinut ca unele dintre cerintele politicilor europene care trebuie aplicate agriculturii nu vor putea fi satisfacute pana la 1 ianuarie 2007. Cel mai greu moment pentru Anca Boagiu a fost atunci cand Luca explica despre domeniile in care tara noastra este acreditata sa primeasca fonduri structurale SAPARD. Ministrul integrarii se uita la acesta ca si cum ar fi vorbit in limbi straine. Ca sa reduca imaginea proasta, Anca Boagiu i-a multumit in final pentru informatiile importante oferite si a subliniat ca Romania are potentiala clauza de salvgardare in domeniile justitiei si afacerilor interne, asa ca nu poate fi trasa inapoi de agricultura.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















