Pe fondul publicării raportului CE pe justiție, un număr de 17 ONG-uri fac apel la partidele politice să semneze pactul pentru statul de drept, un document electoral care ar trebui să garanteze faptul că oamenii politici nu vor întreprinde nicio schimbare instituțională, de statut juridic sau de personal la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) sau a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, un alt punct al petiției prevede ca demnitarii să păstreze aceeași componență a personalului de conducere al Agenției Naționale de Integritate (ANI) și să aprobe bugetul acestei instituții. ONG-urile mai susțin că parlamentarii trebuie să promită că vor adopta noul Cod penal și pe cel de procedură penală pe baza legislației europene eficiente și după dezbateri publice reale, cu scopul ca justiția penală să funcționeze eficient, rapid și echitabil. Iar o ultimă cerință a petiției ar fi aceea ca oamenii politici să considere justiția ca fiind de interes strategic, astfel că vor finanța corespunzător acest segment al statului de drept.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















