Salariatii de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuro-Psihiatrica Techirghiol au protestat in aceasta saptamana pe platoul din fata Prefecturii Constanta. Oamenii sunt nemultumiti pentru ca nu si-au mai primit lefurile din data de 7 septembrie, iar sporurile au fost oprite de la 1 iunie.
Liderul de sindicat de la Centrul de Recuperare, Camelia Popescu, ne-a declarat ca situatia este disperata si ca vor ceda nervos, in curand, daca problemele nu vor fi rezolvate. -Avem colege care au copii, si sunt singurele persoane care ii ingrijesc. Avem imprumuturi la banci si nu avem cu ce sa ne platim ratele. Trebuie neaparat sa se ocupe cineva de rezolvarea problemelor-, afirma liderul de sindicat. Camelia Popescu sustine ca s-a ajuns la limita rabdarii, motiv pentru care au cerut organizarea actiunii de protest mai aproape de autoritati.
Liderul de sindicat a declarat ca nici la capitolul caldura nu stau prea bine. Saloanele sunt incalzite doar cateva ore, seara, caldura care nu se mentine pe parcursul intregii zile. Acoperisul pavilionului A al unitatii sanitare a cazut de ceva vreme, motiv pentru care incaperile au fost eliberate. Astfel, bolnavii care stateau acolo sunt nevoiti sa-si imparta patul cu ceilalti colegi ai lor. Sectia de terapie-recuperare este ca si desfiintata. Camelia Popescu ne-a declarat ca la 406 bolnavi au ramas doar doua cadre medicale specializate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















