Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scalda de cand emigrantii arabi l-au pus pe rug aratandu-si astfel -recunostinta- fata de un stat care s-a opus interventiei in Irak si care le-a acordat cetatenie si locuri de munca. Nu poti sa nu te intrebi daca aceasta incendiere a orasului-lumina e chiar spontana sau provine din intunericul retelelor teroriste. Prin francofilie, micul Paris e si el cam afumat: tocmai cand discutia despre coruptie ajunsese in domeniul zoologiei citand pesti mari, rechini si crocodili, dragoni si baroni, iata ca acestui alai de rapitori si rapitoare i s-au alaturat brusc blandele vacute si turmele de oi, eroinele privilegiate ale legendelor nostalgiei. Premierul Tariceanu este cel care a evocat pericolul antieuropean ascuns in cipurile din urechile taurinelor. Licitatia pentru implementarea cipurilor obligatorii pentru libera circulatie a bovinelor in UE a fost castigata de o firma romano-germana in dauna unei firme danezo-romane. Acuzand ceva putred in licitatie, Danemarca a intentat un proces pe care e dispusa sa-l impinga pana la Comisia Europeana ca -exemplu de mare coruptie-. Partea proasta e ca -in ambele cazuri noi suntem defavorizati-, a constatat premierul – intrucat daca vor castiga danezii, ne vor reclama nemtii. Si cum unde-s coarne isi baga coada aproape automat si dl Mitrea, fratele acestuia se regaseste in comisia de licitatie. Nu e prima data cand drumul cel bun spre Europa e traversat de cate-o turma care tine traficul in loc si pune traficantii pe jar. Pocnind din bici pe langa boi si licitatii nebune, premierul a ajuns din sat in CSAT reaprinzand imprudent scandalul telefonului dat procurorului Botos in cazul Patriciu. Dl Tariceanu a ales calea unei declaratii politice in Parlament unde -n-a regretat nici un moment- telefonul prin care – intr-o situatie de abuz- s-a informat oficial de soarta unui om de mare importanta pentru democratia romaneasca. Dl Tariceanu a ratat, vorba Parisului, o buna ocazie de a tacea. Cerand STS inregistrarile convorbirilor cu dnii Botos si Basescu (pe care STS n-are dreptul sa le inregistreze!) si vorbind anticipat despre abuzarea celui cu care -are relatii de notorietate-, premierul si-a ingreunat singur situatia: cine se scuza se acuza. Ce gafa la dl Tariceanu! Se vede ca mirosul prelungit de Rompetrol i-a infundat atat de tare nasul incat nu mai simte pericolul. Dl Patriciu devine astfel oficial calcaiul lui Achille in razboiul troian al premierului – care, derutat, a apelat la CSAT cerandu-i sa elaboreze -un cod de conduita- pentru uzul demnitarilor in -situatii critice, confuze sau conflictuale-. Ca sa stie si ei, saracii, ce au voie sa faca in timpul abuzurilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















