Deși stresat de rezolvarea problemelor sinistraților și amenințat cu pierderea fotoliului de premier la viitoarele alegeri generale, Călin Popescu Tăriceanu a decis, sâmbătă seara, să uite de probleme și să se distreze așa cum o făcea în tinerețe. Așa că și-a luat consoarta de mână și escorta SPP și s-a dus glonț în clubul bucureștean Fratelli, situat pe bulevardul Barbu Văcărescu.
Îmbrăcat sport, cu o cămașă neagră și blugi, Călin Popescu s-a afișat la o masă VIP, unde a consumat șampanie scumpă dintr-o sticlă specială de 3 litri. Printre paharele de șampanie, premierul a schimbat și câteva vorbe cu sfetnicul său, fostul ziarist Dan Andronic, care-i este și vecin în blocul de pe Calea Plevnei.
Ulterior, ca un adevărat dandy, premierul și-a invitat soția la dans pe o melodie de suflet a formației U2, "One love". Îmbrăcată într-o rochie înflorată, vaporoasă și scurtă până la genunchi și extrem de pricepută în ale dansului, soția premierului, Ioana Popescu Tăriceanu, a făcut furori printre cei care s-au aflat în ringul de dans.
La puțină vreme după miezul nopții, la masa premierului au apărut mai multe doamne misterioase, care păreau amicele soției premierului. Bine dispus după ce a golit câteva pahare de șampanie, Tăriceanu s-a distrat foarte bine în compania respectivelor persoane, el zâmbind mai tot timpul.
Deși clubul era plin ochi și lumea se călca în picioare, premierul a avut loc berechet să se distreze, grație a cinci SPP-iști îmbrăcați civil, care nu l-au scăpat din ochi pe premier nici măcar atunci când acesta s-a dus la toaletă.
De subliniat că în sectorul VIP, alături de masa premierului s-au aflat mai multe vedete autohtone, precum viitorul soț al cântăreței Corina, ex-internaționalul Ilie Dumitrescu, libanezul Nicola – fost iubit al Ginei Pistol, fotbalistul rapidist Dani Coman și soția acestuia, ori stelistul Nicolae Dică.
La un moment dat, în jurul orei 3 dimineața, probabil răpus de atâta zgenguială și râs, premierul a cerut nota de plată și s-a retras discret spre casă la brațul soției sale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















