Curtea Constitutionala a constatat ieri, cu majoritate de voturi, ca prevederile legii pentru reglementarea situatiei juridice a bunurilor care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, sunt neconstitutionale. Drept consecinta, actul normativ va fi trimis spre reexaminare parlamentului, care are la dispozitie 45 de zile pentru a se pune de acord in ceea ce priveste dispozitiile legii. Avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu, a declarat ca va face uz de prevederile Legii 10/2001 si va solicita in instanta retrocedarea in natura a imobilelor confiscate. Actul prin care fostul suveran Mihai I trebuia sa primeasca o despagubire de 30 milioane de euro pentru bunurile si imobilele confiscate este rezultatul unui compromis intre fostul executiv si Casa Regala. Totodata, proiectul de lege mai prevede restituirea in natura a Casei Cavalerilor din Sinaia si dreptul de folosinta asupra Palatului Elisabeta pe durata vietii membrilor Casei Regale. Sesizarea privind constitutionalitatea actului normativ a fost depusa de PRM, la sfarsitul lunii iunie.
Hotararea Curtii este o premiera in practica juridica, pentru ca nici o lege nu a mai fost declarata in intregul ei ca incalca prevederile Constitutiei. Urmare a acestei decizii, parlamentul nu va mai reexamina actul normativ, a afirmat ieri presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs. -Curtea Constitutionala si-a cam depasit conditia in ultima perioada-, a declarat senatorul UDMR, care a criticat rolul de legiuitor pe care acest for si l-a atribuit prin respingerea actului in intregime. Totusi, nu exista nici un impediment pentru guvern de a depune o noua initiativa pe aceasta tema, care sa tina cont de observatiile Curtii. Un alt membru al Comisiei juridice, senatorul PSD Antonie Iorgovan, nu s-a declarat deloc surprins de deciziile Curtii, pe care le-a definit drept intemiate. -Neconstitutionalitatea nu este o chestiune de cochetarie. Nu poti tu, parlamentar, sa vii, printr-o lege, si sa curmi sensul unor procese-, a apreciat Iorgovan. El a adaugat ca fostul suveran avea suficient timp ca, potrivit Legii 10/2001, sa faca notificari pentru restituirea bunurilor sale si sa beneficieze, ca orice cetatean, de prevederile acestei legi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















