Bancherii consideră că Banca Națională a României (BNR) a dat dovadă de rigiditate în ceea ce privește regulamentul de creditare. Potrivit președintelui Asociației Române a Băncilor, Radu Grațian Ghețea, Banca Națională nu a ținut cont de cerințele băncilor comerciale, care vizau în primul rând renunțarea la obligativitatea adeverinței fiscale la contractarea unui credit.
"Aș vrea să îmi arăt insatisfacția că nu am reușit să convingem BNR-ul în primul rând să renunțe total la această modificare, iar în al doilea rând nu am reușit să convingem BNR că este necesară schimbarea anumitor prevederi din regulament", a declarat Radu Ghețea, președintele ARB.
Deși proiectul inițial a fost modificat, bancherii sunt în continuare nemulțumiți.
"Au fost făcute concilieri și s-a ajuns la o formă care diferă mult de forma inițială, dar personal nu consider că ne-am atins țelul", a mai adăugat președintele ARB.
Bancherii speră totuși că Banca Națională va mai face modificări până la publicarea în Monitorul Oficial. "S-ar putea să ne facă o surpriză Banca Națională și în momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial, să vedem că au ținut cont de unele dintre punctele de vedere ale noastre", spune Ghețea.
Potrivit președintelui ARB, reprezentanții băncilor au solicitat BNR-ului, printre altele, să nu introducă obligativitatea fișei fiscale și să facă diferența între creditele garantate și cele negarantate.
Publicat în câteva zile
Potrivit consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, proiectul de regulament va fi publicat, până la sfârșitul acestei săptămâni sau, cel târziu, la începutul săptămânii viitoare, în Monitorul Oficial.
Cea mai controversată prevedere stipulează că persoanele interesate nu vor mai putea lua credite decât pe baza veniturilor din fișa fiscală, plus 20 la sută. Gradul de îndatorare va scădea astfel de la 70 la sută cât este în prezent, la circa 50-60 la sută, în cazul băncilor cu norme proprii de creditare.
La discuțiile cu bancherii, reprezentanții BNR au acceptat să elimine procedura de stress test, stipulată în proiectul inițial și care prevedea că împrumutătorii trebuiau să realizeze pentru fiecare potențial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacității de rambursare a creditului în condiții nefavorabile, pe baza informațiilor disponibile, aferente unei perioade de minim 18 luni anterior datei evaluării, utilizând cea mai ridicată rată a dobânzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei naționale, inclusiv în cazul creditelor indexate și cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile, practicat de împrumutător în respectiva perioadă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















