Home Actualitate Viscol și ger în toată țara, de mâine seară

Viscol și ger în toată țara, de mâine seară

DISTRIBUIŢI

Meteorologii au emis o informare meteo de ninsori viscolite și ger în aproape toata țara, în intervalul 24 ianuarie, ora 18 – 26 ianuarie, ora 12. În intervalul menționat vremea se va înrăutăți și vor fi precipitații în toată țara. Va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum și în zona Munților Banatului, a Carpaților Meridionali și de Curbură.
Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul și sud-estul țării, unde va avea viteze de peste 60….70 km/h, viscolind ninsoarea.
Vor fi precipitații mixte și se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului și în sudul Olteniei.
Vremea se va răci, mai ales în estul și sud-estul țării, unde va deveni geroasă în cursul nopților și al dimineților.

VREMEA PE 2 ZILE

Vineri, scăderea temperaturii continuă astfel că doar în regiunile intracarpatice mai rămâne puțin peste mediile multianuale; în restul țării vorbim deja de o vreme rece pentru data din calendar. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 11, minus 10 grade în nordul Moldovei la Suceava și 7-8 grade în Banat la Timișoara. Cerul va fi mai mult noros și pe spatii restrânse se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare în Moldova și la munte, mai mult ploi în Banat și precipitații mixte în restul țării. Seara și noaptea precipitațiile se vor accentua treptat în sudul țării. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în zona montană, precum și în jumătatea de sud a țării.
În Capitală, vremea se va răci și va fi în general închisă. Cerul va fi noros și mai ales către seară vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Dimineața vor fi minus 4, minus 3 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 1 grad.
Sâmbătă vremea va fi închisă și se vor semnala precipitații pe arii extinse în majoritatea regiunilor. Vor fi mai ales ninsori, exceptând vestul și sud-estul țării, unde vor fi precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va continua să aibă intensificări la munte și în jumătatea de sud a țării. Temperatura continuă să scadă. Maximele vor fi cuprinse între minus 13…minus 12 grade în nordul Moldovei și 2-3 grade în Banat si Crișana.
În București, vremea va fi închisă și rece, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări. Dimineata, minus 7, minus 6 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 4 grade.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.