Home Actualitate Proiect de restabilire în țară a 80 de familii de țigani, discutat...

Proiect de restabilire în țară a 80 de familii de țigani, discutat de oficiali români și francezi

DISTRIBUIŢI

Modul de implementare a unui proiect experimental prin care 80 de familii de romi aflate în Franța ar urma să se restabilească în România a fost discutat, miercuri, de oficiali din ministerele Afacerilor Interne și Muncii cu directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că astăzi la sediul instituției, secretarul de stat în MAI Bogdan Tohăneanu și secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Codrin Scutaru l-au primit pe directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare, Yannick Imbert. La întrevedere, oficialul francez a fost însoțit de Ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, și de directorul Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare în România, Hossein Mokry. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre stadiul implementării Acordului-cadru încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne și Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare. Documentul, instituit cu titlu experimental la finalul lui 2012, prevede sprijinirea, cu ajutorul Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare, a familiilor de cetățeni români de etnie romă revenite din Franța.
Totodată, precizează MAI, discuțiile au vizat și "modul de implementare a unui proiect experimental ce se adresează unui grup țintă de 80 de familii de cetățeni români aparținând minorității romilor, domiciliați în județele Alba, Bihor, Dolj, Mehedinți și Timiș, care doresc să revină din Franța pentru a se restabili pe teritoriul României". Aceste familii urmează să beneficieze de un ajutor de reinserție, pentru a pune în aplicare un proiect de reinserție socială și economică, potrivit MAI.

Dragoș Stănculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.