Centrala Nationala Miniera (CNM) a anuntat ca aproximativ 10.000 de mineri vor protesta pe 25 noiembrie la Bucuresti, solicitand autoritatilor locuri de munca si alternative economice pentru minerii disponibilizati, precum si plati compensatorii pentru disponibilizati echivalente cu cele acordate pentru munca grea si periculoasa. La inceputul lunii noiembrie a.c., 5.000 de mineri din intreaga tara au participat la un miting organizat la Baia Mare pentru a manifesta fata de politica actualului guvern vizavi de mineri si soarta lor, si au cerut ca restructurarea industriei miniere sa se faca in cadrul unei strategii nationale aprobate prin lege.
Primaria a respins saptamana trecuta cererea CNM de organizare a mitingului de protest din Bucuresti, in 25 noiembrie, reprezentantii municipalitatii aratandu-se ingrijorati de posibila sosire in Capitala a 10.000 de mineri. Primaria si-a dat acceptul ca putin peste 1.000 de mineri sa vina si sa protesteze in grupuri de cel mult 200 de persoane la guvern si in fata sediilor partidelor aflate la putere. Pe langa reprezentantii primariei Capitalei, ministrul transportuilor, Gheorghe Dobre, a refuzat sa asigure cateva garnituri de tren necesare deplasarii minerilor in Bucuresti. -Cererea nu poate fi aprobata, atata timp cat Primaria Capitalei nu a autorizat o astfel de manifestare-, a explicat, in urma cu doua zile, ministrul transporturilor. In cererea adresata, sindicatele cer ministrului Gheorghe Dobre sa le fie asigurate trei trenuri cu 15 vagoane care sa plece de la Targu Jiu si doua trenuri cu 15 vagoane care sa plece din Baia Mare.
Recent, ministrul economiei si comertului, Ioan Codrut Seres, a declarat ca va continua restructurarile in minerit chiar daca exista presiuni de tot felul: de la intimidari facute de sindicate prin declansarea unor proteste pana la jocuri politice. Mai mult, ministrul economiei considera ca mitingul anuntat de CNM la Bucuresti nu se justifica atata timp cat guvernul a aprobat peste 1.000 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetara din acest sector.
Mentionam ca in perioada 1997-2005 au fost acordate unitatilor miniere ajutoare de stat in valoare de aproximativ 36.000 miliarde de lei, respectiv 1.410 milioane de euro. Numai in acest an s-au alocat 107,3 milioane de euro pentru subventii si 8,9 milioane de euro pentru investitii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















