Oficialii Ministerului Economiei si Comertului (MEC) vor mai avea luni, 21 noiembrie, o intalnire cu reprezentantii minerilor, dupa ce joi seara ministrul de resort Codrut Seres si secretarul de stat Ionel Mantog au discutat cu acestia pentru a ajunge la o intelegere in privinta restructurarii din sector. -Mineritul este o afacere. Acolo unde lucrurile merg bine, pariem pe cartea privatizarii si a rentabilizarii. La minele unde nu se mai poate face nimic pentru a crea profit, continuam programul de inchidere, insotit de masuri active pentru ocuparea fortei de munca-, a spus Seres, potrivit unui comunicat al institutiei. Pentru minele nerentabile, reprezentantii MEC si cei ai minerilor au discutat joi despre platile compensatorii si programele de reocupare a fortei de munca disponibilizate. Ministerul lucreaza la realizarea unui plan de atenuare a impactului social din zonele in care se produc aceste restructurari, program care va fi inceput la 1 ianuarie 2006.
Conform proiectului, se vor acorda microcredite, se vor finanta lucrari de infrastructura si va fi sprijinita inceperea unor afaceri in zone in care mineritul este principala activitate industriala, ca Balan, Borsa, Rodna, Lesu Ursului si Valea Jiului. Liderii de sindicat din sectorul minier si-au anuntat intentia de a organiza un miting de protest in Capitala pe data de 25 noiembrie. Potrivit lui Mantog, -avand in vedere discutiile de azi (n.r. – joi) si solutiile pe care noi cred ca am reusit sa le stabilim impreuna cu ei si pe care o sa le definitivam in cursul zilei de luni, eu cred ca premisele unei asemenea manifestatii nu vor mai exista dupa data de luni-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















