Campania "Viteza distruge vieți", proiect inițiat de Poliția Română cu sprijinul Petrom, a stârnit valuri de nemulțumire în rândul Sindicatului ARTIS (afiliat la Cartel Alfa), al Asociației Junior, precum și al Fundației Licinium. Conform acestora, campania portretizează eronat imaginea persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri sociale, referindu-se cu precădere la spotul care prezintă un bărbat ce își bagă în saci soția și copilul, care au decedat în urma unui accident de mașină provocat de el. Însă nemulțumirea Sindicatului ARTIS nu se oprește la impactul negativ pe care îl are spotul în viața de zi cu zi a cetățeanului. Conform președintelui ARTIS, Cristian Prisecaru (foto), acesta a depus trei scenarii la Poliția Română, pentru a realiza un alt spot care să fie difuzat în cadrul campaniei "Viteza distruge vieți", dar care nu au fost acceptate. Poliția Română și Petrom au preferat să facă spotul cu pricina cu o companie de publicitate renumită. În caz contrar, ARTIS ar fi beneficiat de sume frumoase pentru a realiza spotul. Oare să fie asta adevărata problemă a sindicaliștilor?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















