Acasă Actualitate Anton Doboș, în comă profundă după ce a intrat într-un tir

Anton Doboș, în comă profundă după ce a intrat într-un tir

DISTRIBUIȚI

Finalul săptămânii trecute a fost marcat de evenimente rutiere grave, astfel că, vineri, artistul Gheorghe Zamfir a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a fost lovit de un autoturism. Apoi, sâmbătă, antrenorul echipei Progresul București, Marius Șumudică, s-a răsturnat cu automobilul, însă nu a suferit răni grave, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, fostul președinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Doboș, a ajuns la Spitalul Județean Cluj în stare gravă după ce mașina sa s-a ciocnit de un tir.

Potrivit polițiștilor, cel mai grav dintre accidentele mai sus menționate, cel în care a fost implicat Anton Doboș, fostul președinte al Clubului Universitatea Cluj, s-a petrecut din cauza acestuia, deoarece a adormit la volan și a intrat pe contrasens, lovind un tir parcat regulamentar într-o alveolă special amenajată. În urma impactului, omul de fotbal a fost rănit grav și a fost transportat la Spitalul Județean Cluj, dar era conștient. După aproximativ două ore, starea sănătății fostului oficial al Universității Cluj s-a înrăutățit și a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Cluj, unde i s-a descoperit un hematom, fiind supus unei intervenții chirurgicale în cursul acestei dimineți. Surse din cadrul Spitalului de Neurochirurgie au declarat că fostul președinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Doboș, are sub 10 la sută șanse de supraviețuire în urma accidentului de circulație în care a fost implicat.

Șoferul vinovat de accidentarea lui Gheorghe Zamfir s-a prezentat la Poliție

Vasile Gherma, șoferul care l-a lovit în după-amiaza zilei de vineri pe artistul Gheorghe Zamfir, s-a prezentat ieri la Secția 4 de Poliție, susținând că inclusiv în ziua accidentului a așteptat, timp de două ore, sosirea autorităților, fără ca acestea să apară însă. Șoferul, împreună cu polițiștii au realizat reconstituirea evenimentului rutier. Gheorghe Zamfir a ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca vineri seară, după ce a fost lovit de o mașină chiar în fața casei sale, situată la intersecția străzilor Constantin Disescu și Calea Griviței, din București. Potrivit unui martor, artistul a fost lovit deoarece șoferul a încercat evitarea accidentării unui cățel. Gheorghe Zamfir se află în continuarea la Spitalul de Urgență Floreasca, starea sa de sănătate fiind stabilă.

Deși s-a răsturnat cu mașina, Șumudică a scăpat cel mai puțin "șifonat"

Un alt accident, în care a fost implicat antrenorul echipei Progresul București, Marius Șumudică, s-a produs sâmbătă pe DN2 între Buzău și Urziceni și, deși automobilul în care se afla omul de fotbal s-a răsturnat de câteva ori, acesta a scăpat doar cu răni ușoare. Ana-Maria Bujor

Trei morți la Galați într-un accident rutier

Doi copii, împreună cu mama lor, toți din Republica Moldova, au murit vineri noapte în urma unui grav accident de circulație produs în apropiere de Galați, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un autocar cu turiști care circula pe sens opus, rupându-se în bucăți. Singura supraviețuitoare din mașină, o adolescentă, a scăpat fără nicio zgârietură, dar se află în stare de șoc și este tratată la Spitalul Județean Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.