Steaua și-a reparat imaginea pe finalul anului
După un an mediocru în toate competițiile, Steaua a reușit să se revanșeze în fața suporterilor și să își creeze un cadru propice performanței în 2012. Victoria cu 3-1 obținută pe terenul lui Dinamo, calificarea în primăvara europeană și succesul repurtat în runda a 18-a în fața Voinței Sibiu le permit „roș-albaștrilor” să spere că vor redeveni o formație de temut atât în țară, cât și pe plan continental. Cu toate că a început sezonul 2011-2012 al Ligii I foarte slab, Steaua este acum la numai opt puncte în spatele liderului, astfel că șansa unui nou titlu de campioană a reînviat în Ghencea. „Principala problemă la acest meci a fost să-i motivăm pe jucători, am avut și probleme de lot, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine. Băieții s-au concentrat și am câștigat, chiar dacă am avut câteva emoții. Vom avea un Crăciun fericit. Calificarea în primăvara europeană și locul bun din Liga I fac ca acest an să fie unul bun. Vor mai veni 2-3 jucători pentru a completa lotul și care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan după meciul cu Voința. Singura competiție unde Steaua nu mai poate remonta lucrurile este Cupa României, de unde a fost eliminată prematur.
Sibienii, deasupra „pivniței”
Voința Sibiu, echipă nou-promovată în Liga I, a dat o replică pe măsură Stelei și doar neșansa a făcut să plece învinsă cu 0-1 de pe Național Arena. Oficialii grupării s-au declarat, per total, mulțumiți de rezultatele înregistrate în aceste 18 etape și le-au transmis felicitări jucătorilor, care se mențin deasupra celor patru locuri care duc în eșalonul sceund. „În zece meciuri cu Steaua poți scoate o singură dată un rezultat bun. Azi (n.r. luni) era o posibilitate, dar n-a fost să fie. Era o posibilitate pentru că știam că Steaua o să fie obosită. N-am reușit pentru că avem o meteahnă la care lucrăm, nu înscriem gol. Sperăm să rezolvăm această problemă în pauza competițională. Felicit totuși echipa pentru un an excepțional, iernăm deasupra liniei și este un an împlinit”, a declarat directorul tehnic Sandu Tăbârcă.
Rezultatele Voinței Sibiu sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât promovarea în Liga I a venit pe ultima sută de metri, după retrogradarea forțată a echipelor Gloria Bistrița și FC Timișoara, astfel că a avut puțin timp pentru formarea unui grup competitiv.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















