Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, a explicat pentru prima data dedesubturile negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru anii 2007-2013. Romania este direct afectata de succesul discutiilor de la nivel european, in perspectiva aderarii la data-tinta, ianuarie 2007. Oficialul britanic a afirmat ca, potrivit propunerilor tarii sale, Romania ar putea obtine, in perioada 2007-2009, 11 miliarde de euro din totalul fondurilor comunitare. -Aceasta este o suma uriasa, echivalentul anual a 5% din PIB-ul curent. De aceea, propunerile britanice sunt foarte avantajoase pentru Romania-, a declarat diplomatul, in fata corpului consilierilor pentru integrare europeana.
Quayle a precizat ca exista un risc major ca Romania sa primeasca doar o treime din suma acordata, daca bugetul UE va fi prelungit in forma actuala. -Este foarte important, asa cum a subliniat si Tony Blair, sa gasim o solutie in cadrul acestui Consiliu European (n.r. din 15-16 decembrie), deoarece este improbabil ca viitoarea presedintie a UE sa poata rezolva problema bugetului, pentru ca, in realitate, pozitiile statelor membre vor ramane neschimbate-, a afirmat Quayle. Propunerea Marii Britanii pentru cele 10 state recent intrate in Uniunea Europeana, plus Romania si Bulgaria, se cifreaza la 225 miliarde de euro, in intervalul 2007-2013. -Aceasta este o investitie uriasa in economiile noilor state membre-, a declarat Quayle. Comparativ cu actuala contributie a Regatului Unit la bugetul comunitar, cele opt miliarde de euro oferite in plus reprezinta o crestere de 16%, a adaugat ambasadorul. -Consilierii reprezinta trupele speciale in operatiunea militara condusa de Anca Boagiu spre Bruxelles-, a mai declarat oficialul britanic.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















