Promisiunile electorale ale partidelor de pe podium (PD-L, PSD și PNL) seamănă atât de bine între ele încât ar putea să lase indiferent electoratul: rezultă că indiferent cine câștigă alegerile, salariile și pensiile vor crește la fel iar autostrăzile se vor lungi. Asemănarea era însă inevitabilă: din moment ce un partid a sărit primul la o mie de km, o mie de școli, o mie de euro, firește că le-a obligat și pe celelalte să sară la aceeași înălțime. Cine se duce la piață cu numai jumătate din salariul și pensia celuilalt? Nu-i scade puterea de cumpărare a voturilor? Întrebarea e: dacă vor guverna două partide, se vor dubla salariile și pensiile promise sau se vor înjumătăți? Dl Geoană e atât de convins că PSD va câștiga alegerile pe bază de energie eoliană – "bate vântul schimbării" – încât nici nu mai realizează că după atâtea schimbări (cuvânt-cheie pentru toate continuitățile) și după atâtea vânturi, aerul e stricat iar electoratul e resemnat. Amenințările dlui Geoană au din această pricină acel viciu al inocenței care l-a impresionat și pe dl Iliescu atunci când l-a botezat cu-n epitet predestinat: "guvernanții de dreapta s-au jucat, au stricat jucăriile și o să-i punem la colț pe coji de nucă, să stea în opoziție și să se căiască pentru răul făcut acestei țări". Pardon! Guvernarea de dreapta a obținut, până una-alta, o creștere economică record. În plus, spre deosebire de facerea de bine care nu scapă nepedepsită și neînjurată, facerea de rău e întotdeauna protejată și apreciată. Ca dovadă, nici PSD n-a stat în opoziție pe coji de nucă ci în loji de gală și în vile RAAPPS. S-ar putea ca acum s-o ia pe coajă dacă defilează cu portdrapele ca Năstase, Mitrea și bufonul Mazăre. Dl Băsescu, în schimb, a defilat cu dl Stolojan (premierul său de colecție) la Țebea unde a renunțat brusc la discurs motivând că "moții nu au nevoie de lecții de patriotism". Modestia subită a președintelui a fost cauzată de prezența discursivă a lui Vadim – de care a simțit nevoia să se distanțeze ca să nu mai fie acuzat de alianță masochistă cu acesta. Degeaba! Principalul acuzator e chiar dl Tăriceanu: "mi-e teamă ca mâine-poimâine PD-L nu cumva s-o pună pe Muscă la CNSAS și pe Vadim președinte la CNSAS". Teamă îndreptățită! Când Quintus e președinte de onoare la PNL iar Ghișe e moralist emerit – și când toate partidele sunt controlate de "acoperiți" care-și bubuie informatorii dacă aceștia defectează și trec în alt grup de interese. Cine se-aseamănă se răzbună.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














