Un profesor de la o universitate americană din California va publica săptămâna viitoare, în revista Limbaj și Comunicare, versuri scrise de Osama ben Laden, liderul rețelei al-Qaeda și cel mai căutat terorist din lume, relatează "The Sunday Times", în ediția electronică.
Poeziile lui ben Laden recitate la nunți și alte petreceri în anii '90 au fost înregistrate pe casetele recuperate de la ascunzătoarea sa din Afganistan în 2001 și studiate de profesorul Flagg Miller, care predă cursuri de poezie arabă la Universitatea Davis din California. "Ben Laden este un poet talentat, cu rime și metrică inteligente, acesta fiind unul dintre motivele pentru care multe persoane l-au înregistrat", a declarat el.
Versurile realizează un portret al lui ben Laden, care apare drept un "poet războinic", ale cărui cuvinte vor conduce adepții către un refugiu idilic din Munții Hindu Kush.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















