Home Actualitate Șereș – din nou la Parchet, în dosarul Hidroelectrica

Șereș – din nou la Parchet, în dosarul Hidroelectrica

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru al economiei Codruț Șereș s-a prezentat ieri la Parchetul ICCJ, unde procurorii i-au prezentat aceleași învinuiri ca în urmă cu un an în dosarul Hidroelectrica, după cum a precizat. "Vorbim practic de același material din urmă cu un an de zile, rezoluția este identică punct cu punct, virgulă cu virgulă, ca și cum într-un an de zile nu s-ar fi întâmplat nimic. Ceea ce este amuzant este că, după afirmațiile procurorilor, starea de pericol din sistemul energetic național persistă. Or, într-un an de zile ați constatat cu toții că sistemul energetic național nu e în niciun fel de pericol", a declarat Șereș. Fostul ministru al economiei a mai spus că este un dosar care nu se susține, "ne convingem de acest lucru pe parcursul trecerii anilor". El a adăugat că este acuzat că ar fi favorizat subminarea economiei naționale, întrucât nu a schimbat conducerea de la Hidroelectrica. În privința raportului care semnala disfuncționalitățile de la Hidroelectrica, Șereș a afirmat că oricine poate să fabrice un raport.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.