Plasa

Toată lumea politică a intrat în "criza pomenilor electorale", cum o numește presa. Denumirea crizei nu e cea mai potrivită: întâi fiindcă e jignitoare la adresa destinatarilor (pensionari, profesori etc) întrucât nu e vorba de pomeni ci despre drepturi recunoscute și apoi fiindcă respectiva criză se află în proasta gestionare a Bugetului. Când ai prețuri care nu se justifică (la gaze, energie, apă), când ai salarii care nu se justifică (zece mii de euro la diverse Agenții de tăiat frunză) și când ai pensii care nu se justifică (200 de milioane) nu mai ai nicio justificare pentru a pretinde înțelegere doar de la păgubași. Dincolo însă de această caricaturizare a economiei de piață și de sincronizarea cam suspectă a tuturor sindicatelor în marșul salariilor, e limpede că avalanșa cererilor de mărire cu 50% nu poate fi nici stopată și nici onorată. Degeaba acuză premierul Tăriceanu "veselia totală" cu care Parlamentul votează creșteri salariale "iresponsabile" câtă vreme s-a veselit cu PSD și au umblat împreună cu sorcova vesela pe la electorat iar PNL a votat "în unanimitate" mărirea salariilor profesorilor. Felul în care dl Tăriceanu a trecut în numai zece zile de la apoteoza guvernării, recorduri economice istorice, și marșul victoriei – la apocalipsă, prăbușirea economiei și bocete, e de-a dreptul fascinant. Aproape patologic. Dl Vosganian, implorând ajutorul CSAT, Curții Constituționale, BNR, Parlamentului, Patronatelor și Președinției – de ce n-o fi apelat și la ONU? sau la UNICEF, care are programe pentru copii cu dizabilități? – a făcut probabil cel mai caragialesc monolog din cariera sa biministerială. Unde-or fi trăit oamenii aceștia până acum? Zadarnic pretinde dl Tăriceanu că "Guvernul nu e dispus să cadă în plasa măsurilor populiste" – fiindcă a căzut deja. Și oricum, premierul nu era chiar atât de indispus încât să nu amâne ședința de criză a guvernului – pentru ca vineri să admire într-o veselie Salonul auto de la Paris iar sâmbătă să reclame cu jale legea salariilor didactice la C.C. acuzând un conflict între Guvern și Parlament. Adică dl Tăriceanu e în conflict cu dl Bogdan Olteanu, șeful liberal al Camerei unde s-a produs criza? Atunci de ce nu-l dă afară din partid? După ce-a făcut-o lată, premierul încearcă acum să arunce plasa luată de la PSD în capul altora scriindu-i președintelui să nu promulge legea. Iar îi scrie lui dracu' ca să se pună bine cu Dumnezeu? Situația e însă atât de încurcată că nici dracu' nu-l mai crede.