Muzicienii cubanezi The Havana Lounge revin pentru a treia oară în România, pentru a susține un concert la Timișoara, pe 5 februarie 2009, și unul la București, pe 7 ale aceleiași luni, informează organizatorii evenimentului.
Astfel, orchestra cubaneză Havana Lounge va concerta la Timișoara, pe scena Sălii Olimpia, iar la București, la Sala Palatului.
Cele două concerte Live From Buena Vista – The Havana Lounge fac parte din seria de evenimente World Music Masters și îi vor avea drept capete de afiș pe Julio Alberto Fernandez și pe Teresa Garcia Caturla. "Los Superabuelos" – "superbunicii" muzicii cubaneze – promit să recreeze în fața publicului român atmosfera specifică localurilor selecte ale Havanei, interpretând pe ritmuri de son montuno, salsa, rumba, mambo, cha cha și bolero piese celebre precum "El Chan Chan", "Cuando Ya no me Quieras", "Pensamiento", "Suavecito", "Cachita" și "Son De La Loma".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















