Judecătoarea Mona Pivniceru, președintele Asociației Magistraților din România (AMR), a afirmat, ieri, că prin votul dat de deputați pe legea caselor naționalizate, "s-a cam terminat cu dreptul de proprietate", ca magistrat urmând să aplice legea adoptată de parlamentari. Într-o conferință de presă, Mona Pivniceru a subliniat faptul că legile sunt proaste, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg condamnă România pentru nerespectarea drepturilor de proprietate. Judecătoarea a explicat faptul că, de regulă, magistrații sunt cei văzuți drept vinovați pentru efectele hotărârilor date, deși ei sunt obligați să aplice legi proaste. De asemenea, și avocatul Adrian Vasiliu din cadrul Baroului București a declarat, ieri, că proiectul legii caselor naționalizate este cea mai neconstituțională lege care putea fi adoptată în România și poate aduce prejudicii patrimoniului de stat. Adrian Vasiliu, cel care i-a apărat în instanță drepturile Regelui Mihai, a adăugat că este o lege care poate aduce prejudicii patrimoniului de stat, pentru că se prevăd despăgubiri la prețul circulației cu mult mai mari față de valoarea pe care imobilele o aveau în momentul naționalizării. Și APDOR-CH a precizat că votarea pe bandă rulantă a unor legi atât de importante precum cea a caselor naționalizate este o bătaie de joc din partea Parlamentului.
Cu jalba-n proțap la CC și CEDO
Avocata Liliana Poenaru din cadrul Baroului București a afirmat, ieri, că va fi prima care va contesta legea caselor naționalizate la Curtea Constituțională și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, întrucât aceasta constituie o naționalizare, iar în democrație nu poate exista. "Trebuie să ne hotărâm: ori suntem comuniști, ori suntem capitaliști", a declarat avocata Poenaru. Aceasta a subliniat că legea este neconstituțională, întrucât o încalcă pe cea europeană în materia dreptului de proprietate. "România și-a luat niște angajamente la intrarea în Uniunea Europeană, printre care și să respecte dreptul la proprietate, angajamente ratificate prin Tratatul de la Lisabona, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin Declarația Universală a Drepturilor Omului", a declarat Poenaru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















