NUP

După zece zile în care electoratul a vizionat salariile și pensiile exorbitante ale clientelei politice aciuate în agențiile de stat în stat, președintele Băsescu și premierul Tăriceanu s-au întâlnit la Cotroceni pentru a turna puțin lichid de frână în salariile care "duduiau" mult mai tare ca economia. Concret, Guvernul a limitat salariile șefilor de Agenții la nivelul secretarilor de stat revenind astfel la plafonul pe care el însuși îl ridicase în august. Asta înseamnă că exact când își exersa discursul cu "Guvernul nu va cădea în cursa pomenilor electorale", dl Tăriceanu făcea megadonații celor veniți în agenții cu toate neamurile, ca o șatră de lux. Cel mai titrat dintre șefi, dl Gergely Olosz de la ANRE (reglementarea energiei, chipurile) care și-a mărturisit o leafă de 50.000 de euro, a catadicsit să demisioneze – dar nu înainte de a deveni deputat UDMR. În demisie, dl Olosz zice că nu vrea să decredibilizeze ANRE prin scandalul iscat de salariul său. Vai, câtă grijă pentru instituție! După ce i-a învinețit ochiul, dl Olosz o face pe cavalerul, mutându-se la hotelul parlamentului. Nici premierul n-a consimțit cu inima ușoară la dramele miluiților săi și a acuzat "populismul și comunismul" celor care au criticat discrepanțele bugetare: "dacă ar fi avut salarii execrabile, ar fi plecat la privat". Așa, am rămas cu rezultate execrabile. Unde găseam noi minuni ale științei și reglementării precum Olosz, Abraham sau Atanasiu? Cât privește clișeul cu "populism și comunism" atunci când ești prins cu mâța-n sac, el e atât de execrabil încât devine un idiotism. Bine totuși că dl Tăriceanu nu s-a declarat și victimă politică. Probabil și-a dat seama că nu rentează. Ca și victimele naționalizării, victimele mineriadei și-au primit și ele în aceste zile recondamnarea: Parchetul General l-a declarat pe dl Iliescu nevinovat de atrocitățile minerilor pe care i-a chemat acordându-i NUP-ul dinainte rezervat. E adevărat că au avut grijă să-i plimbe NUP-ul zece ani prin tribunale – până când adevărul despre Piața Universității a putrezit, ca și cei uciși atunci. Poate fiindcă și adevărul era atât de cinic încât îi mai omora o dată pe manifestanți. Două indicii majore – candidatura lui Marian Munteanu (eroul Pieței) la Măgureanu și prietenia dlui Emil Constantinescu (deschizătorul Balconului) cu dl Iliescu – anticipau acest pupat și scuipat Piața Universității prin care Justiția își recunoaște nupincurismul: NU Pot să mă ating de Ilici, măi animalelor.