Home Actualitate Kovesi vrea să ducă Codul de Procedură Penală la Curtea Constituțională

Kovesi vrea să ducă Codul de Procedură Penală la Curtea Constituțională

DISTRIBUIŢI

Procurorul general Laura Codruța Kovesi consideră că anumite articole care fac parte din OUG 60/2006 pentru modificarea Codului de Procedură Penală sunt neconstituționale. Drept urmare, acesta le-a cerut președintelui Traian Băsescu, președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Avocatului Poporului să aprecieze necesitatea de a sesiza Curtea Constituțională înainte ca Legea privind aprobarea OUG nr. 60/2006 să fie promulgată. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest demers a fost făcut "pentru a evita producerea unor consecințe ireparabile" pentru cauzele soluționate în perioada în care legea ar fi în vigoare. Parchetul susține că noile prevederi reprezintă "o obstrucționare a înfăptuirii justiției prin tergiversarea soluționării dosarelor și împiedicarea administrării unor mijloace de probă și se află în conflict cu dispozițiile Constituției și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului". Mai mult, conform PÎCCJ, prevederile respective sunt de natură să afecteze capacitatea statului român de a răspunde solicitărilor de cooperare judiciară internațională și de a-și respecta obligațiile asumate prin semnarea convențiilor internaționale. Anchetatorii apreciază că modificările cu pricina ar afecta "principiul separației puterilor în stat și principiile fundamentale pe baza cărora funcționează procesul penal, prin limitarea dreptului atribuțiilor procurorilor". Aceste observații au fost însușite și de Direcția Națională Anticorupție care a precizat că Ordonanța cu pricina ar prelungi sau bloca marile dosare de corupție.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.