Agenția de evaluare financiară Standard&Poor's a redus, ieri, ratingul României pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung la "BB+", de la "BBB-", și calificativul pentru creditele pe termen scurt la "B", de la "A-", ambele cu perspectivă "Negativă".
"Coborârea reflectă riscurile în creștere pentru economia României, ca urmare a datoriei mari, și în urcare a sectorului privat și dependența care decurge de surse de finanțare străine din ce în ce mai nesigure", a comentat analistul S&P, Marko Mrsnik.
"Decidenții nu au atacat aceste provocări economice din ce în ce mai importante, în contextul în care atenția s-a mutat înspre alegerile generale care urmează, ceea ce a sporit antagonismele și lipsa de cooperare din mediul politic", a adăugat el.
Specialiștii Standard&Poor's au confirmat ratingul pe termen scurt pentru moneda națională la "A-3", iar gradul de Transfer și Convertibilitate (Transfer & Convertibility) a fost coborât la "BBB+", de la "A-".
Agenția a menținut perspectiva "Negativă" pentru cele două ratinguri, indicând o accentuare a riscurilor pentru România, se arată într-un comunicat al agenției.
În absența unor măsuri semnificative ale autorităților pentru combaterea problemelor, economia României s-a supraîncălzit, iar gradul de îndatorare a crescut, susținut de avansul creditului neguvernamental, care a atins 50,5% în septembrie, pentru ultimele 12 luni.
Creșterea rapidă a cererii interne a determinat presiuni pentru majorarea salariilor și a agravat deficitul de cont curent, de 14% din Produsul Intern Brut în 2007. Perspectiva "Negativă" reflectă posibilitatea unei noi reduceri a ratingului, în cazul în care condițiile de pe piața financiară internațională se înrăutățesc și afectează grav creșterea economică.
Moneda națională s-a depreciat puternic în urma anunțului S&P, iar cursul de schimb a urcat cu circa șapte bani, la 3,76 – 3,78 lei/euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















