Home Actualitate Medicii italieni îi acuză pe români că infectează Peninsula cu TBC

Medicii italieni îi acuză pe români că infectează Peninsula cu TBC

DISTRIBUIŢI

Italienii au inventat o altă găselniță pentru a-și arăta sentimentele pe care le nutresc pentru imigranții români, acuzându-i pe aceștia din urmă că îi îmbolnăvesc de tuberculoză. Astfel, potrivit cotidianului Corriere della Sera, medicii italieni s-au arătat extrem de îngrijorați de reapariția tuberculozei în peninsulă, afirmând că boala este adusă de eternul țap ispășitor: "românul". Doctorii italieni, specialiști în boli interne, au stabilit la congresul național de la Genova, că tuberculoza a revenit în Italia dinspre est, după deschiderea frontierelor Uniunii Europene. "Nu este cazul să intrăm în panică", subliniază specialiștii din Peninsulă, recomandând autorităților să dea dovadă de "prudență" și să le facă analize imigranților suspectați de această boală. "Numărul cazurilor de tuberculoză nu se diminuează, sursele fiind imigranții din Europa de Est", explică medicii italieni. Potrivit Institutului Național de Statistică (ISTAT), în Italia există în prezent 4.500 de cazuri înregistrate și alte aproximativ 1.500 nedeclarate. "Din datele pe care le deținem, 50 la sută dintre cazurile noi se înregistrează în rândul imigranților, în special al celor est-europeni", a precizat Luigi Ruffo Codecasa, reprezentantul Centrului pentru combaterea tuberculozei din Milano. Experții italieni au explicat că situația cea mai dificilă este în România, unde, potrivit lor, există 50 de cazuri de tuberculoză la 100.000 de locuitori. Alte țări considerate ca reprezentând riscuri din acest punct de vedere sunt Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria. Medicii italieni cred că este imposibil să fie verificați sau vaccinați toți imigranții și propun efectuarea de analize doar în cazul străinilor care prezintă un risc important, subliniind că sunt pregătiți să colaboreze cu instituțiile statului pentru verificarea stării de sănătate a imigranților din principalele orașe italiene.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.