
Actrița Dina Cocea s-a stins, în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul de Urgență Floreasca, în urma unui stop cardiorespirator. Doctorul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat că s-au făcut toate eforturile pentru ca pacienta să fie resuscitată, dar fără succes. Dina Cocea, fiica scriitorului N. D. Cocea și nepoata actriței Alice Cocea – fiica celebrului Constantin Mille -, s-a născut la București la 27 noiembrie 1912. A absolvit studiile de actorie la Paris, acolo unde a debutat în teatru, în anul 1934. Ulterior, a fost angajată la Teatrul "Comedia" din București, din ianuarie 1935. De-a lungul carierei sale, a jucat în peste zece filme de lungmetraj și a avut peste 100 de roluri în piese de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















