Se vede că e criză și la noi – și că a început chiar în politică: aflate în criză de soluții și necalificate pentru problemele grele și reale, toate partidele și-au găsit de lucru cu legea măririi salariilor și la ordonanța de amânare unde întâi s-au făcut de râs în unanimitate și apoi s-au făcut de plâns uninominal. Și așa, a trecut un sfert de campanie electorală. Adio, corupție și deconspirări, dezvăluiri și "țepe"! Acum discutăm despre lege și ordonanță. Cine a greșit primul? Oul, găina sau cocoșul? PSD n-a aruncat degeaba bomba socială chiar înaintea campaniei: e specialist în diversiuni și cacealmale și știe că un procent de 50% e irezistibil. Probabil că e chiar procentul cu care lucrează în mod curent. Ca să facă totuși puțină gimnastică electorală, Ministerul de Interne, prins cu mașini supradotate, a ieșit din încurcătură tot cu organele din dotare: o sumedenie de polițiști au fost acuzați de complicitate cu hoții de mașini. Mare noutate! Toată lumea știe că hoții sunt mână-n mână cu vardiștii. Când dosarele vor ajunge în instanță, o să aflăm că polițiștii și vardiștii sunt complici și cu magistrații. Vorba interlopului Nuțu Cămătaru: "i-am îmbogățit pe judecători". Ei, a investit și el în infrastructura umană din Justiție, vorba premierului: nu în tancuri, ci în oameni. Conform rolurilor care le revin în actuala diversiune electorală, PD-L a depus o moțiune de cenzură care va cădea pe 10 noiembrie, PSD anunță că va respinge ordonanța de amânare a măririi salariilor – pe care o va amâna cât va putea, sindicatele PSD vor face greve peste greve iar premierul Tăriceanu le va avertiza "că aruncă benzină pe foc". Culmea e că și dl Tăriceanu s-a trezit că e incendiu abia după ce a venit de la Bruxelles – precum acei bătrâni care adorm cu aragazul deschis și sunt treziți de vecinii care simt mirosul. Atmosfera e atât de toxică încât semnalizează apropierea PSD ale cărui girofaruri țiuie deja pe toate ecranele. Concomitent, la pariurile românești pentru Casa Albă conduce Barack Obama, perla neagră a politicii americane, a cărui previzibilă alegere ca președinte al SUA e considerată "o revoluție" și o soluție la recesiunea economică. Sincer vorbind, afro-socialismul lui Obama e un pas prea mare pentru America și un pas prea mic pentru omenire. Ce le trebuia și americanilor Marea Revoluție Socialistă din 4 noiembrie? Nu le-a ajuns cea sovietică din 7 noiembrie? Și cum se rezolvă criza economică dacă și americanii vor lucra la negru?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














