Home Actualitate Romtelecom și COSMOTE lansează un nou concept store

Romtelecom și COSMOTE lansează un nou concept store

DISTRIBUIŢI

COSMOTE și Romtelecom, membre ale grupului OTE, anunță inaugurarea unui nou concept store, prin care produsele și serviciile ambelor companii sunt prezentate într-o nouă formulă integrată, exploatând sinergiile grupului. Prima unitate deschisă este situată în cartierul Titan din București, locația fiind un magazin Romtelecom al cărui design a fost schimbat complet. Încă trei magazine asemănătoare vor fi deschise până la sfârșitul anului, urmând ca, în primăvara lui 2009, două noi astfel de unități să fie inaugurate în alte orașe din țară. Noul concept store pune în valoare sinergiile dintre cele două companii și promovează atât produsele rezidențiale, cât și pe cele destinate segmentului business. Romtelecom și COSMOTE au lansat recent pachetul de servicii fix-mobil nelimitat, o ofertă integrată, menită să răspundă nevoilor de comunicare ale abonaților rezidențiali. Pachetul comun oferă comunicare nelimitată și netaxabilă între o linie fixă Romtelecom și până la patru abonamente de telefonie mobilă COSMOTE (Full Option sau COSMOTE 10 – 480). Pachetul fix-mobil nelimitat este disponibil atât pentru clienții existenți ai celor doi operatori, cât și pentru cei noi, putând fi activat fără costuri suplimentare. Mai mult, în luna septembrie 2008, Romtelecom și COSMOTE au mai lansat Convergent 1000 și Convergent Nelimitat, pachete integrate pentru companii. Cele două pachete oferă servicii de comunicații flexibile și eficiente din perspectiva costurilor între terminale fixe și mobile, în cadrul unui grup prestabilit de utilizatori. Pachetul Convergent 1000 a fost proiectat pentru a răspunde nevoilor liberilor profesioniști și celor ale companiilor mici și mijlocii, în timp ce Convergent Nelimitat se adresează clienților corporații, cu un volum mare de trafic de voce.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.