Directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Laurențiu Ciurel, a beneficiat și el în luna iunie a acestui an de o primă pentru realizarea indicatorilor de performanță, însă susține că aceasta este mult mai mică decât cea primită de omologul său de la CE Turceni, Dumitru Cristea. Ciurel a declarat, ieri, corespondentului Mediafax, că prima încasată de el este de 37.200 de lei, în timp ce directorul general de la CE Turceni, Dumitru Cristea, a primit o primă de 149.000 de lei. Acesta și-a argumentat prima prin faptul că a dus la bun sfârșit toate țintele pe care le-a avut de îndeplinit, ba mai mult, deși avea prevăzut în "fișa postului" un profit de 300 de miliarde de lei vechi, a realizat unul de 1.000 de miliarde de lei vechi. El a mai spus că, începând cu anul 2004, inclusiv, toți predecesorii săi au beneficiat de astfel de prime, sumele adăugându-se altor venituri suplimentare, oferite prin prisma postului ocupat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















