Deși născut acum aproximativ 10 ani ca o necesitate de purificare a societății românești de urmele odioasei Securității, CNSAS-ul a capotat în lupta cu politicul, pierzându-și obiectul de activitate, devenind o "instituție pur decorativă". Astfel, cu cinci zile înainte de închiderea oficială a campaniei electorale pentru alegerile generale uninominale, purtătorul de cuvânt al CNSAS, Ancuța Median, a declarat că instituția sa a primit din partea birourilor electorale județene datele a 2.887 de candidați la alegerile parlamentare din 30 noiembrie a.c., CNSAS urmând a proceda la verificarea acestora în perioada imediat următoare. Un lucru aproape imposibil în timpul rămas până în momentul când românii vor merge la urne să-și desemneze reprezentanții. Practic, din datele de mai sus, CNSAS-ul a finalizat verificările pentru aproximativ 1.001 candidați, în timp ce pentru restul până la 2.887 nu mai este timpul fizic necesar, ținând cont că doar astăzi și joi Colegiul va mai putea să se întrunească pentru analizarea dosarelor acestor candidați.
Pe de altă parte, din cei 2.887 de candidați, 395 sunt născuți după anul 1973 și, având sub 16 ani până la data de 22 decembrie 1989, nu fac obiectul verificării CNSAS. În schimb, pentru 1.339 de candidați, Consiliul așteaptă răspunsuri de la arhivele SRI, SIE și Direcției de Informații Militare, în timp ce pentru alți 112 candidați documentația nu este completă, instituția primind doar o parte din răspunsurile la solicitările formulate către serviciile secrete.
Verdictele Colegiului, "hăcuite" de magistrații Tribunalului București
Întârzierea verificărilor candidaților pentru fotoliile de senatori și deputați de către CNSAS nu este nouă, deoarece instituția a dovedit "aceeași încremeneală" și la alegerile locale. Pe de altă parte, verdictele elaborate de Colegiu anterior modificării legii de funcționare a acestei instituții de către Parlament sunt "anulate" de magistrați. Un astfel de exemplu este cel al fostului candidat al UPSC la Primăria Generală a Capitalei de la localele din vară, Adrian Vilău. Deși acesta și-a recunoscut public acum câțiva ani colaborarea cu organele fostei Securități, magistrații Tribunalului București au respins ca fiind "neîntemeiată acțiunea făcută de CNSAS" pentru atestarea calității de colaborator a fostului candidat al UPSC. În iunie a.c., Colegiul a luat decizia să trimită Tribunalului București o notă de constatare a colaborării cu Securitatea a lui Vilău, fost candidat la alegerile din vară pentru Primăria București din partea formațiunii conduse de Ioan Talpeș. Vilău a fost exclus din PD în 1999, din cauza acuzațiilor potrivit cărora a colaborat cu Securitatea și a unor articole de presă. La acea vreme, el era proaspăt numit președinte al Comisiei parlamentare de control al SIE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















