Home Monden Milla Jovovich, de trei ori soție

Milla Jovovich, de trei ori soție

DISTRIBUIŢI

Milla Jovovich a lăsat deoparte dezamăgirile din cele două mariaje anterioare și s-a hotărât să își mai încerce o dată norocul, de data aceasta cu regizorul Paul Ws Anderson. Anul acesta, actrița și totodată modelul Milla va îmbrăca rochia de mireasă într-o ceremonie restrânsă, rezervată doar familiei și prietenilor apropiați.
În ceea ce-l privește pe mirele său, cei doi nu sunt la prima încercare de acest fel. Mila și Paul au început o relație în 2003, dar nu au oficializat nimic, despărțindu-se înainte de nașterea copilului lor, Ever Gabo Anderson, anul trecut. Cum însă iubirea le dădea târcoale, cei doi și-au reluat relația și se pregătesc de nuntă. "Mi-ar plăcea să organizez o ceremonie privată. Am făcut-o de două ori la Las Vegas și nu vreau să am din nou ghinion. Va fi o nuntă albă, dar nu prea mare. Vreau să îi am alături doar pe membrii familiei și pe prietenii apropiați", a spus actrița, care a mai fost căsătorită cu Shawn Andrews și regizorul Luc Besson.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.