Săptămâna trecută nu a fost pentru Nicole Kidman una care a răsunat de laude. După ce ultimul său film, în care a jucat alături de Huge Jackman, nu s-a descurcat prea bine la vânzări, acum ea este reclamată de gurile rele drept o pseudocelebritate.
Unul dintre veteranii din redacția revistei "Times", Patrick Goldstein, a spus, într-un editorial, că activitatea artistică a actriței australience este supraestimată, ea neobținând succese prea notabile cu rolurile pe care le-a interpretat până acum. Deși actrița are în Palmares un Oscar pentru prestația din filmul "The Hours", ziaristul afirmă că rezultatele și prezența ei în box-office nu îi confirmă statutul de star, pe care de altfel nimeni nu îl contestase până în acel moment.
Goldstein motivează că, deși paparazzi aleargă după vedetă să o surprindă în tot felul de ipostaze, iar revistele realizează constant pictorialuri cu vedeta, filmele ei slabe nu impresionează prea mult, de abia obținând locurile codașe prin box-office, după spusele columnistului de la "Times". Cel mai elocvent exemplu, după acesta, este chiar cea mai recentă peliculă în care joacă Kidman, care, cu toate că se află în cea de-a treia săptămână de la lansare, a obținut profituri mult sub așteptările producătorilor peliculei, banii estimați că ar fi fost încasați la sfârșitul săptămânei situându-se undeva în jurul cifrei de 31 milioane de dolari, în condițiile în care filmările au costat mai bine de 100 de milioane.
Pe baza acestor estimări, Goldstein spune că Nicole Kidman "nu e o stea adevărată". Faptul că, de ceva timp, filmele în care actrița a ales să joace nu au fost succese cinematografice prea mari, din perspectiva vânzărilor, nu poate totuși să fie considerat criteriu de bază în stabilirea valorii unui artist. Dacă a fi "stea" la Hollywood înseamnă doar a avea bani și succes în box-office, atunci e mai bine chiar că Nicole nu e una. Dar faptul că are talent nu i-l poate lua nimeni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















