Home Actualitate Stolojan, din nou premier după 17 ani

Stolojan, din nou premier după 17 ani

DISTRIBUIŢI

Marea dilemă politică a ultimelor săptămâni a fost în sfârșit lămurită – președintele Traian Băsescu l-a desemnat în funcția de premier pe Theodor Stolojan, candidatul propus de Partidul Democrat-Liberal.
"Am numit un om care să înțeleagă resorturile crizei economice, dar și un om cu autoritate", a declarat șeful statului, cu câteva secunde înainte să-și anunțe decizia.
Totodată, Băsescu a pus la punct și pretențiile PSD de a da premierul, acum sau peste doi ani. "Mandatul lui Theodor Stolojan, dacă va primi votul Parlamentului, e un mandat de patru ani, nu e unul fracționat".

Guvern până la 22 decembrie

După ce i-a mulțumit președintelui pentru încrederea acordată, Theodor Stolojan și-a prezentat cele două priorități pe care le va avea dacă Parlamentul îi va accepta candidatura: bugetul României pentru anul 2009 și demararea reformelor blocate.
În privința coaliției de guvernare pe care trebuie să o formeze, premierul desemnat a arătat foarte clar că PD-L îi exclude pe liberali și că nu va continua negocierile decât cu UDMR și cu PSD. Limita de timp până la care să fie învestit noul guvern a fost fixată pentru data de 22 decembrie.
"Ne apucăm de treabă, abia acum urmează greul", le-a spus Theodor Stolojan mai apoi pesediștilor, înaintea întâlnirii pe care liderii PSD și PD-L au avut-o la Senat.

Problema UDMR periclitează "Parteneriatul"

Imediat după întâlnirea la vârf dintre PD-L și PSD, președinții de partid, Emil Boc, respectiv Mircea Geoană, s-au declarat mulțumiți de rezultatele discuțiilor în vederea semnării unui "Parteneriat pentru România", dar au enumerat cea mai mare problemă care împiedică ajungerea la un acord – prezența UDMR la guvernare.
Dacă Emil Boc a insistat foarte mult ca formațiunea maghiară să facă parte din viitoarea coaliție de guvernare, Mircea Geoană a spus și el la fel de clar că "absența UDMR dintr-o eventuală guvernare nu este de negociat". Totuși, discuțiile pe această temă vor continua și zilele următoare.
Cât despre desemnarea ca premier a lui Stolojan, Geoană a pretins că PSD a dat dovadă de flexibilitate în acest sens, în schimbul prezenței unui foarte important pachet social în programul de guvernare, dar și a prezenței unui vicepremier PSD cu "atribuții consistente".
Președintele PD-L, Emil Boc, a fost mai la obiect atunci când s-a referit la compromisurile pe care cele două părți vor trebui să le facă. Astfel, măsura de dreapta a cotei unice va fi menținută, dar vor fi introduse și măsuri de stânga, precum deducerile fiscale.

Anticorupția, amenințată de negocieri?

Posibilitatea extrem de ridicată ca un partid renumit pentru corupție precum este PSD-ul să ajungă din nou la guvernare și zvonul că acest partid ar putea chiar primi postul de ministru al Justiției într-un viitor guvern cu PD-L a stârnit îngrijorarea a zece organizații non-guvernamentale, grupate în membre ale Inițiativei pentru o Justiție Curată, Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România – filiala Cluj.
Acestea atrag atenția că "eficiența sau chiar existența structurilor sistemului judiciar și anticorupție nu trebuie să fie obiectul unui troc politic".
Mihai Polițeanu, de la "Inițiativa pentru o Justiție Curată", chiar a cerut expres ca viitorul ministru al Justiției să fie o persoană neimplicată politic și care să provină din rândurile societății civile.

Liberalii – lei la centru, miei în provincie

Câțiva din cei mai importanți lideri liberali de la centru au criticat foarte dur decizia de desemnare ca premier a lui Theodor Stolojan, fostul lor coleg de partid.
Vicepreședintele Crin Antonescu a declarat că acesta "e un om de casă al lui Băsescu, lipsit de autoritatea politică și morală de a conduce țara în momente de criză".
Secretarul General al PNL, Dan Motreanu, a mers și el pe aceeași linie și l-a caracterizat pe premierul desemnat ca pe un om "lipsit de principii și morală".
Președintele fondator al partidului, Radu Câmpeanu, a fost chiar mai dur, afirmând că "Stolojan e slujitorul prea-plecat al lui Băsescu".
În același timp însă, sunt semne clare că liderii județeni ai PNL sunt total nemulțumiți că cei de la centru aproape au eliminat șansele ca formațiunea lor să se mențină la putere. "Baronul" liberal de Gorj, Dan Ilie Morega, chiar l-a lăudat pe "domnul Stolojan", cu care a afirmat că a colaborat foarte bine, sugerând că el și alți lideri din teritoriu vor la guvernare cu PD-L.
"Și Guvernul Tăriceanu II a fost decis tot de doi-trei oameni de la București, iar de data aceasta și eu, și alți colegi din țară considerăm că este nevoie de o ședință de urgență a Delegației Permanente Centrale a partidului".

Casetă

Între Finanțe și politică

Cea mai mare parte a carierei lui Stolojan se leagă de Ministerul de Finanțe, acolo unde a lucrat nu mai puțin de 18 ani înainte de 1989, ajungând de la funcția de economist la cele de director al Departamentului Relații Valutare și Financiare Internaționale, apoi inspector general în Departamentul Venituri de Stat.
Imediat după revoluție, Theodor Stolojan a intrat în Guvern, mai întâi ca ministru adjunct de Finanțe, ministru de Finanțe și apoi prim-ministru timp de un an, după ce minerii au răsturnat cu forța guvernul Petre Roman.
Demn de reținut, Stolojan a fost un tehnocrat și nu a făcut parte din niciun partid în perioada petrecută la guvernare.
După ce între 1992 și 1998 a fost economist la Banca Mondială, actualul prim-vicepreședinte democrat-liberal și-a reluat activitatea în mediul privat, apoi în politică.
Candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2000 și președinte al partidului, Stolojan a creat mai apoi, alături de Traian Băsescu, Alianța Dreptate și Adevăr, în 2003.
După retragerea din cursa prezidențială din 2004, Stolojan a intrat o perioadă în umbră, ca și consilier prezidențial, după care a plecat din PNL și a creat efemerul Partid Liberal Democrat, care a fuzionat cu PD pentru a crea PD-L.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.