Carabinierii din localitatea Schio, provincia Vicenza, din nordul Italiei, i-au arestat pe românii Marius Gindac, de 19 ani, Vasile Oancea, de 29 de ani, și Ion Firel Tudor, de 31 de ani, sub acuzația de tentativă de omor împotriva italianului Diegio Scarabelli, de 26 de ani, din localitatea Velo d'Astico. Acesta din urmă a ajuns în comă după ce a fost lovit de cei trei în fața unui bar din Arsiero, o mică localitate din provincia Vicenza, potrivit Corriere della Sera. Cei trei români, împreună cu un al patrulea conațional, denunțat, de asemenea, și anchetat în stare de libertate supravegheată, și-ar fi descărcat violența împotriva tânărului italian care a intervenit în ajutorul altor doi italieni, Franco Lanaro și Andrea Fontana, agresați de grupul de români.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















