
Începând cu acest număr, cotidianul "Curentul" a ales să vă prezinte o selecție de fotografii-document care reliefează aspecte importante din viața de zi cu zi a cuplului dictator Nicolae-Elena Ceaușescu, realizate în diferite momente din viața acestora. Fotografiile pe care le prezentăm astăzi sunt din 1976 și reliefează aspecte din vacanța de vară pe care soții Ceaușescu au petrecut-o în Moldova și-n Delta Dunării. Astfel, în prima fotografie (F 016), avem ocazia să vedem o adevărată "întrecere socialistă" la dartz între Elena Ceaușescu și președintele Consiliului Județean Iași, Ion Iliescu. Cea de-a doua fotografie (F 018) prezintă un moment de-a dreptul hazliu, soții Ceaușescu concurează la aruncatul cercului, iar arbitrul principal era Ion Iliescu, care superviza plin de voioșie competiția dintre cei doi dictatori. De precizat că fotografiile fac parte din "Fototeca online a comunismului românesc", proiect realizat de reprezentanții Arhivelor Naționale Istorice Centrale (ANIC) și de experții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR).
¥ F 016, "Fototeca online a comunismului românesc", (14.12.2008), (ANIC, Fond ISISP, Nicolae Ceaușescu – Albume, 1976)
¥ F 018, "Fototeca online a comunismului românesc", (14.12.2008), (ANIC, Fond ISISP, Nicolae Ceaușescu – Albume, 1976).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















