Home Actualitate CEDO condamnă România pentru haosul din justiție

CEDO condamnă România pentru haosul din justiție

DISTRIBUIŢI

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat, pe 9 septembrie, statul român în cazul Viasu, nu doar pentru încălcarea dreptului la proprietate, ci și pentru haosul legislativ, pentru lipsa de precizie și previzibilitate a legii române. />Cazul Viasu este cât se poate de comun în lumea proprietarilor deposedați de comuniști. După '89, Gheorghe Viasu, ca și alții, a încercat să-și facă dreptate în instanță și a obținut un drept de despăgubire, dar, cu două decizii definitive în mână, a murit fără să fi încasat un leu despăgubire. El a deținut un teren în localitatea Cătunele, un sat situat undeva în județul Gorj, dar a fost obligat să transfere terenul în anul 1962 Cooperativei Agricole. După '89, începe calvarul retrocedării celor 16 hectare. Astfel că Viasu a formulat o cerere de restituire pe baza Legii nr. 18/1991, apoi pe baza Legii 1/2000. În iunie 2000, cererea sa a fost admisă, însă, întrucât nu mai era posibilă restituirea în natură, s-a propus plata unei indemnizații. Viasu a făcut numeroase cereri, iar autoritățile i-au recunoscut dreptul de a primi o indemnizație. În martie 2007, a fost informat că poate primi terenul înapoi chiar în acel an, dar nu va beneficia de despăgubiri. Însă terenul nu a fost restituit și nu a fost dată nicio indemnizație. Din această pricină, judecătorii CEDO au constatat că, de la momentul când i se recunoscuse reclamantului dreptul de restituire sau cel la plata unei indemnizații, trecuseră 8 ani, respectiv 6 ani. În tot acest interval, nu obținuse executarea deciziilor sau cea mai mică indemnizație în locul terenurilor și pentru întârzierea în executare.

Actele românești aduc atingere gravă noțiunii de legalitate

Curtea a mai constatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de "legalitate" au fost grav atinse. Astfel, pe de o parte, legea nu definea cu precizie momentul nașterii dreptului la indemnizație și, pe de altă parte, valoarea creanței reclamantului (cuantumul indemnizației) nu fusese stabilită de stat. În acest context, CEDO a condamnat statul român să-i plătească familiei Viasu 135.000 de euro despăgubiri și a obligat România să ia anumite măsuri legislative și administrative. CEDO a constatat, de asemenea, că, timp de mai mulți ani, reclamantul nu a reușit să obțină executarea unei decizii date în favoarea sa și pe care nu a contestat-o nimeni. 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.