Home Social Proteste la Vaslui. Medicii nu mai primesc tichete de masă, iar sporurile...

Proteste la Vaslui. Medicii nu mai primesc tichete de masă, iar sporurile de risc au fost reduse cu 25 la sută

DISTRIBUIŢI

Conducerea Spitalului Județean Vaslui a decis eliminarea tichetelor de masă pentru cei 1.100 de salariați și diminuarea unor sporuri, pentru o perioadă de câteva luni, iar sindi­catul unității, care miercuri a organizat un protest în curtea spitalului, amenință că va da în judecată administrația.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Vaslui a decis, miercuri, să suspende acordarea cele 20 de tichete de masă pe care le primea fiecare angajat al unității, dar și să diminueze cu 25 la sută sporul de risc de la secția TBC și cu 10 la sută sporul acordat cadrelor medicale de la secția de Psihiatrie, măsurile fiind luate pentru o perioadă de cel puțin trei luni, până la negocierea noului contract de finanțare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Reprezentanții unității medicale spun că aceste măsuri au fost luate din cauza cheltuielilor mai mari față de bugetul asigurat de CJAS Vaslui. "În luna ianuarie, de exemplu, am realizat servicii de 3,7 milioane de lei, cu 150.000 de lei mai puțin față de contractul pe care îl avem cu CJAS. La acest deficit se adaugă încă 650.000 de lei, în condițiile în care consumul total al spitalului în luna ianuarie a fost de 4,5 milioane de lei. În aceste condiții, aveam mai multe alternative de a diminua cheltuielile, inclusiv disponibilizarea a 300 de salariați sau închiderea unor secții. De aceea am hotărât să diminuăm sporul de risc pe anumite secții și să suspendăm plata tichetelor de masă pentru o perioadă de cel puțin trei luni, când va fi negociat noul contract de finanțare cu CJAS", a declarat, miercuri, după ședința Comitetului director, medicul Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui. Sindicaliștii se declară nemulțumiți de măsurile luate de conducerea spitalului, considerându-le ilegale, și au anunțat că vor da în judecată unitatea medicală. "Din punct de vedere al contractului colectiv de muncă, administrația a încălcat prevederile acordului, astfel încât măsurile luate sunt ilegale. În consecință, vom da în judecată spitalul pentru a solicita repunerea în plată a tichetelor de masă și reîntregirea sporurilor diminuate", a declarat pentru liderul sindicatului Sanitas Vaslui, Daniela Clătinici.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.