
?ê?£edința Curții Constituționale pentru analiza proiectului de revizuire a Constituției s-a încheiat, duminică, în jurul orei 15.00, judecătorii Curții găsind 25 de elemente de neconstituționalitate, potrivit unor surse din cadrul instituției. />Judecătorii au dat deja votul în legătură cu decizia Curții, urmând să fie redactată minuta care va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională a început vineri dezbaterea proiectului de modificare a Constituției.
La finalul reuniunii de sâmbătă, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, declara că fuseseră analizate primele 102 articole, el precizând că au fost găsite elemente de neconstituționalitate la aproximativ 10 articole.
"Până aici (la articolul 102 – n.r.) au fost articole care au fost găsite în contradicție cu articolul 152, alineatul 2 din Constituție, care nu pot fi revizuite, pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale", a spus Zegrean.
Articolul 152 al Constituției, referitor la "limitele revizuirii", stabilește, la alineatul 2, că "nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora".
Întrebat câte articole au fost găsite neconstituționale, președintele CC a răspuns: "Nu le-am numărat. Cred că sunt vreo zece. Pot să fie zece sau mai puține, undeva pe acolo".
Președintele Curții Constituționale a mai arătat că au fost articole analizate pentru care judecătorii Curții au făcut recomandări de rescriere, de recorelare a textelor și de înlocuire a unor expresii din texte.
"Noi am considerat că textele trebuie să fie conforme atât cu Constituția și limitele prevăzute de Constituție, cât și cu principiile dreptului constituțional, principiile statului de drept", a precizat Zegrean.
Întrebat despre alineatul din proiectul de revizuire a Constituție care prevede ca un parlamentar să-și piardă mandatul dacă demisionează din partidul din partea căruia a fost ales și care ar fi neconstituțional, Augustin Zegrean a declarat că actuala Constituție prevede că mandatul imperativ este nul. "Nu au modificat și acest articol, deci consecința, concluzia o trageți dumneavoastră", a spus Zegrean.
Potrivit unor surse din CC, la modificările de la articolele 3 (Teritoriul), 23 (Libertatea individuală) și 28 (Secretul corespondenței) ar exista probleme de neconstituționalitate, în urma analizei judecătorilor Curții Constituționale.
În plus, articolul care prevede că președintele nu poate refuza numirile de miniștri din partea premierului va cuprinde recomandările judecătorilor Curții Constituționale, întrucât există o lege care stipulează foarte clar în ce condiții o persoană nu poate fi numită ministru, au menționat aceleași surse.
Președintele Comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, anunța, în 4 februarie, finalizarea textului inițiativei de modificare a Legii fundamentale, ca urmare a reanalizării documentului.
Antonescu preciza că textul proiectului de revizuire a Constituției este înaintat Guvernului pentru a fi transmis Comisiei de la Veneția, iar în paralel este înaintat Curții Constituționale.
"Principala noutate față de proiectul inițial: mi se pare că am făcut un pas înainte în a diferenția la nivel constituțional de această dată, sau deocamdată, atribuțiile celor două Camere în funcție de aplicarea celor două meniri ale unui Parlament: legiferare și control. Legiferarea direcționată majoritar pe Camera Deputaților, controlul pe Senat", declara Antonescu.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















