
Secția Specială condusă de Adina Florea a ajuns în impas în dosarul privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa, a cărui fugă nu e interesantă pentru justiția română. Prin intermediul MAE, fostul șef al SRI George Maior a fost citat pentru audierea în dosarul în care Florea încearcă s-o înfunde pe Kovesi. Ambasador în Statele Unite, Maior a răspuns MAE că nu se poate prezenta joi la SS din motive medicale și profesionale, trimițând și documente în acest sens.
Fostul prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost audiat săptămâna trecută și a declarat la ieșire: ”SRI a fost implicat în această operațiune de identificare/ localizare și aducere în țară a dlui Nicolae Popa. A fost considerată o operațiune de succes. Reflectă cooperarea bună între serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că deranjează foarte multe persoane. Am observat că multe persoane fac eforturi disperate ca această cooperare să afecteze capacitățile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România, ca țară de frontieră a NATO și UE”, a mai spus Coldea.
Întrebat despre Kovesi, fostul adjunct al SRI a spus: ”Personal, în nicio împrejurare n-am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune și nici la nivelul instituției n-am primit informații cu privire la posibile infracțiuni”.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















